Un alt zbor

Astazi, fix astazi, chiar acum, imi doresc sa fiu undeva departe. Sa nu stie nimeni, sa fiu cautata dar nu si gasita. As vrea sa pot sa renunt la sacrificii, as vrea sa pot spune nu pentru cei din jur si da pentru mine, da la orice gand, la orice idee... Vrei sa te plimbi? Da! Plimba-te si singura daca e nevoie, dar plimba-te. Vrei sa mananci mancare chinezeasca? Da! Ok, suna si da comanda. Vrei sa primesti o floare? Mergi la o florarie si cumpara-ti floarea care iti surade. Vrei sa spui totul verde in fata? Ei bine... fa-ti curaj si elibereaza-te. Lasa-ti fricile de-o parte, incearca macar...  Zboara, reinventeaza-te! Fi libera, fi tu. Nu iti mai provoca suferinta, infrange-o. Zambeste din nou!

Timp

Ma uitam printre putinele mele postari tipice:)) adica.. normal, imi este imposibil sa ma tin de ceva pana la capat, chiar si de un blog:)
Ma gandesc cat de repede trece timpul, cat de usor se pierde naivitatea si... mai ales cat de repede ne credem adulti.
As puteas spune ca anul trecut a fost un an bun. Au avut loc multe schimbari, am depasit multe probleme, am intalnit persoane noi, magice, care si-au pus amprenta aspura mea.
Inca am niste mici probleme cu increderea, mai ales in mine... am luat-o razna:))
Ideea e ca trebuie sa ma pun pe picioare, sa revin din nori pe pamant, sa ma concentrez ca sa imi iasa totul bine.

Sunt indragostita si imi e frica... Imi e frica de sentimentele ce ma domina si imi e frica... Imi e frica ca m-am pierdut in noi si imi e frica ca ma expun... Dar, in final asa esti cand esti indragostit nu? Te bucuri de persoana de langa tine si te arunci in bratele lui fara sa te mai gandesti la alt ceva, fara sa te mai gandesti la tine prea mult... Daca m-as duce la un necunoscut- o persoana de pe strada si i-as spune ceea ce simt, sentimentele duse la extrem, dorinta de a-l avea langa mine la ori ce ora in orice zi... Cred ca m-ar considera puerila. Asa cum ii consideram si eu pe cei pe care ii auzeam vorbind despre asa ceva, fiind niste copii. Este adevarat ca pana nu simti pe pielea ta nu-i poti judeca pe cei din jur.
Inca putin si voi putea spune si eu... Am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani:))
Am cunoscut ce inseamna magia alaturi de persoana care trebuie.
Sa nu uitam sa zburam nu? E cel mai bun lucru care ni se poate intampla.
XOXO Air

dee mult

nu am mai scris de ceva vreme, am avut probleme cu scoala, teribilismul varstei... in fine ideea e ca intre timp s-au intamplat diferite lucruri ca cutremurul urmat de tsunami din Japonia... saracii oameni, cutremur care anumite persoane speculeaza ca ar fi  fost deliberat, facut de om si nu natural. Dar de catre cine? Illuminati? Vreo secta care vrea sa scape de populatia galbuie a lumii? America a luat-o razna si vrea sa omoare rasa care i-a dat televizoare si telefoane pe care multi locatari ai ei le detin? Oare chiar conspira lumea la asa ceva?
Se inventeaza avioane eco, in urma carora va ramane un miros de floricele si nu acel fum care traseaza pe cer liniute,eu m-am apucat serios sa pictez si intentionez sa pictez fiecare particica libera din pereti... lumea o ia razna... oare ne vom trezi cu vre un Big Bang pe cap curand?

Viitorul meu-Fotograf!

Da, m-am hotarat, voi deveni fotograf, dupa terminarea liceului voi face o scoala de fotografie iar dupa ce o voi termina, voi da la Arte-foto-film si gata! Voi sta toata ziua cu aparatul in mana, voi fi in masura sa dau sfaturi si nu doar sa primesc si in sfarsit fotograiile mele vor fi apreciate de cunoscatori! Asa ca acum, continui cu cautarile despre informatii si sper ca noua mea viziune sa se indeplineasca:D

Suntem un Suflet intr-un trup

Multa lume confunda, spune ca suntem un trup cu un suflet, cand de fapt este invers... trupul.. este doar ceva material, cu niste necesitati creeate de suflet. Trupul este un lucru care ne blocheaza sufletul, fara trup am cunoaste adevaratul cuvant al libertatii. Spre deosebire de corp, sufletul nu va muri niciodata, va ramane vesnic viu, in schim corpul va muri, se va decopune, va deveni din nou tarana, asa cum Prometeu a facut oamenii. Toti suntem speriati de moarte, ne e frica de momentul in care ne va lua la ea, dar de fapt, ne este frica de toate lucrurile pe care le vom rata, de SINGURATETE,de uitare,de ceea ce inca nu am apucat sa facem, de iertarea pe care inca nu am obtinut-o sau oferit-o cuiva, de planurile pe care ni le va sfarsi si de momentul in care vom da socoteala pentru ceea ce am facut gresit. Tudor Arghezi a spus ca "Mortea ia infatisarea unui dar: moartea pare ca insemneaza ceva, nu se stie ce. Esti ca pe un balcon inalt, cu noapte multa dedesubt, in care arunci tigarile fumate si inca aprinse: tigarile, gandurile..” Atunci cand mori de batranete, stii ce te asteapta si stii ca ar fi momentul propice in a-ti satisface dorintele din trecut, incepi sa ceri iertare sau sa ierti, sa pleci cu sufletul cat mai curat dintre muritori, pentru a te bucura de viata vesnica, dar cand mori tanar? Cand da o masina peste tine pe trecera de pietoni, sau bei prea mult, sau iei prea multe pastile, de fapt de aceasta moarte ne este frica. De a nu-ti vedea copii crescand, zburand la casa lor, de a nu-ti vedea nepotii,te simti nepregatit. A mai spus cineva ca omul de rand, care nu stie ce sa faca cu viata lui vrea una care sa dureze la nesfarsit... intr-adevar, de cate ori nu ne-am dorit sa vina aceasta tipa cu coasa? De cate ori nu am fi preferat sa ne ia la ea decat sa facem un anumit lucru? Dar e parsiva, nu vine cand o chemi, cand o doresti, vine atunci cand iti e lumea mai draga, atunci cand te astepti mai putin, atunci cand nu o mai iei in seama. Atatea mame au murit dand nastere pruncilor... cu ele a fost nemiloasa. Pe ele le-a pedepsit cel mai aspru...
Shakespeare, in Hamlet, a dat un citat celebru, Restul e tacere... adica o tacere vesnica, un abis fara raspunsuri, fara intrebari, fara nimic, doar liniste.
In concluzie, macar pentru o zi, iertati, cereti-va iertare, zambiti, iubiti, dati o imbratisare uitati de ura purtata pentru o anumita persoana, mergeti la inmormantari pentru ca si sufletul decedatului sa vina la a voastra, uitati de tot raul din lume si... sperati la mai bine, gaditi-va la toate lucrurile care va bucura, fie ca este o pajiste linistita si randunele zburand pe cer, fie ca este mersul la o petrecere, luati-va un moment de fericire, si impartiti-l cu persoanele din jur, radeti mai mult, credeti mai mult, iubiti mai mult, spuneti multumesc dupa ce ati primit ceva, si cu placere dupa ce ati oferit ceva. Contribuiti la ceva mai bine, decat la rau...

Mos Nicolae!

Ha ha, in seara asta vine Mos Nicolae [sau nu] in fine la universitate, astazi la ora 18:00 ar fi trebuit sa se aprinda luminitele... Yeah right:-j am stat o ora sa dardaim de frig pentru a vedea niste... globuri luminate... dar mna e Romania, cum sa se faca ceva la timp?:)) mai avem mult pana acolo nu? Oricum, a fost fun, am primit un cadou de la cineva de la care nu ma asteptam, ne-am intalnit cu R si cu gagicasu, am ras, am prins radacini in fata pasajului de la metrou de la universitate, dar a fost o seara reusita... maine totusi am scoala, iar joi teza la latina, la care sigur nu voi primi nota de trecere... deci... good luck 4 me. Acum ma voi duce sa mananc, apoi sa-mi pregatesc cizmoacele in speranta de a le gasi pline cu dulciuri de dimineata

Ploaie

Dupa ce zilele trecute a fost cald, apoi frig, apoi polei, acum ploaia... rupere de nori... Lacrimi micute si reci pica din adancul cerurilor, spala pomii, spala plantele, ne ating usor... Nu inteleg de ce majoritatea oamenilor vad ploaia ca pe un lucru mohorat, trist, in timpul caruia nu ai ce face... Aceste lacrimi pot fi si lacrimi de fericire, te pot face sa iti gasesti un alter ego, sau sa te regasesti pe tine, din timpul copilariei. Mai stiti, cand eram mici... alergam la fiecare baltoaca si saream in ea, caci ne placea cum facea plici! Luam bete de pe jos si spuneam ca pescuim.. frunze! Alergam fericiti, cantam ploua ploua, babele se oo! Nu ne pasa ca daca alergam in ploaie fara pelerina sau umbrela vom raci, nu ne pasa ca ne vor certa parintii... Unde oare a disparut aceasta fericire? Cine ne-a furato? De ce acum evitam baltoacele odinioara adorate, pentru a nu ne strica "shuzii de firma"? Unde a disparut naivitatea aia? De ce ne-am ratat copilaria? Si mai ales... De ce refuzam sa ne bucuram de aceste nimicuri? De ce am devenit niste roboti care nu mai zambesc, de ce ne-am obijnuit cu rutina? De ce nu ramanem mereu copii... sau de ce nu ne pastram sufletul asemenea unui pusti de 4 ani?