Enjoy Yourself

Enjoy Yourself

joi, 23 decembrie 2010

Viitorul meu-Fotograf!

Da, m-am hotarat, voi deveni fotograf, dupa terminarea liceului voi face o scoala de fotografie iar dupa ce o voi termina, voi da la Arte-foto-film si gata! Voi sta toata ziua cu aparatul in mana, voi fi in masura sa dau sfaturi si nu doar sa primesc si in sfarsit fotograiile mele vor fi apreciate de cunoscatori! Asa ca acum, continui cu cautarile despre informatii si sper ca noua mea viziune sa se indeplineasca:D

luni, 6 decembrie 2010

Suntem un Suflet intr-un trup

Multa lume confunda, spune ca suntem un trup cu un suflet, cand de fapt este invers... trupul.. este doar ceva material, cu niste necesitati creeate de suflet. Trupul este un lucru care ne blocheaza sufletul, fara trup am cunoaste adevaratul cuvant al libertatii. Spre deosebire de corp, sufletul nu va muri niciodata, va ramane vesnic viu, in schim corpul va muri, se va decopune, va deveni din nou tarana, asa cum Prometeu a facut oamenii. Toti suntem speriati de moarte, ne e frica de momentul in care ne va lua la ea, dar de fapt, ne este frica de toate lucrurile pe care le vom rata, de SINGURATETE,de uitare,de ceea ce inca nu am apucat sa facem, de iertarea pe care inca nu am obtinut-o sau oferit-o cuiva, de planurile pe care ni le va sfarsi si de momentul in care vom da socoteala pentru ceea ce am facut gresit. Tudor Arghezi a spus ca "Mortea ia infatisarea unui dar: moartea pare ca insemneaza ceva, nu se stie ce. Esti ca pe un balcon inalt, cu noapte multa dedesubt, in care arunci tigarile fumate si inca aprinse: tigarile, gandurile..” Atunci cand mori de batranete, stii ce te asteapta si stii ca ar fi momentul propice in a-ti satisface dorintele din trecut, incepi sa ceri iertare sau sa ierti, sa pleci cu sufletul cat mai curat dintre muritori, pentru a te bucura de viata vesnica, dar cand mori tanar? Cand da o masina peste tine pe trecera de pietoni, sau bei prea mult, sau iei prea multe pastile, de fapt de aceasta moarte ne este frica. De a nu-ti vedea copii crescand, zburand la casa lor, de a nu-ti vedea nepotii,te simti nepregatit. A mai spus cineva ca omul de rand, care nu stie ce sa faca cu viata lui vrea una care sa dureze la nesfarsit... intr-adevar, de cate ori nu ne-am dorit sa vina aceasta tipa cu coasa? De cate ori nu am fi preferat sa ne ia la ea decat sa facem un anumit lucru? Dar e parsiva, nu vine cand o chemi, cand o doresti, vine atunci cand iti e lumea mai draga, atunci cand te astepti mai putin, atunci cand nu o mai iei in seama. Atatea mame au murit dand nastere pruncilor... cu ele a fost nemiloasa. Pe ele le-a pedepsit cel mai aspru...
Shakespeare, in Hamlet, a dat un citat celebru, Restul e tacere... adica o tacere vesnica, un abis fara raspunsuri, fara intrebari, fara nimic, doar liniste.
In concluzie, macar pentru o zi, iertati, cereti-va iertare, zambiti, iubiti, dati o imbratisare uitati de ura purtata pentru o anumita persoana, mergeti la inmormantari pentru ca si sufletul decedatului sa vina la a voastra, uitati de tot raul din lume si... sperati la mai bine, gaditi-va la toate lucrurile care va bucura, fie ca este o pajiste linistita si randunele zburand pe cer, fie ca este mersul la o petrecere, luati-va un moment de fericire, si impartiti-l cu persoanele din jur, radeti mai mult, credeti mai mult, iubiti mai mult, spuneti multumesc dupa ce ati primit ceva, si cu placere dupa ce ati oferit ceva. Contribuiti la ceva mai bine, decat la rau...

duminică, 5 decembrie 2010

Mos Nicolae!

Ha ha, in seara asta vine Mos Nicolae [sau nu] in fine la universitate, astazi la ora 18:00 ar fi trebuit sa se aprinda luminitele... Yeah right:-j am stat o ora sa dardaim de frig pentru a vedea niste... globuri luminate... dar mna e Romania, cum sa se faca ceva la timp?:)) mai avem mult pana acolo nu? Oricum, a fost fun, am primit un cadou de la cineva de la care nu ma asteptam, ne-am intalnit cu R si cu gagicasu, am ras, am prins radacini in fata pasajului de la metrou de la universitate, dar a fost o seara reusita... maine totusi am scoala, iar joi teza la latina, la care sigur nu voi primi nota de trecere... deci... good luck 4 me. Acum ma voi duce sa mananc, apoi sa-mi pregatesc cizmoacele in speranta de a le gasi pline cu dulciuri de dimineata

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Ploaie

Dupa ce zilele trecute a fost cald, apoi frig, apoi polei, acum ploaia... rupere de nori... Lacrimi micute si reci pica din adancul cerurilor, spala pomii, spala plantele, ne ating usor... Nu inteleg de ce majoritatea oamenilor vad ploaia ca pe un lucru mohorat, trist, in timpul caruia nu ai ce face... Aceste lacrimi pot fi si lacrimi de fericire, te pot face sa iti gasesti un alter ego, sau sa te regasesti pe tine, din timpul copilariei. Mai stiti, cand eram mici... alergam la fiecare baltoaca si saream in ea, caci ne placea cum facea plici! Luam bete de pe jos si spuneam ca pescuim.. frunze! Alergam fericiti, cantam ploua ploua, babele se oo! Nu ne pasa ca daca alergam in ploaie fara pelerina sau umbrela vom raci, nu ne pasa ca ne vor certa parintii... Unde oare a disparut aceasta fericire? Cine ne-a furato? De ce acum evitam baltoacele odinioara adorate, pentru a nu ne strica "shuzii de firma"? Unde a disparut naivitatea aia? De ce ne-am ratat copilaria? Si mai ales... De ce refuzam sa ne bucuram de aceste nimicuri? De ce am devenit niste roboti care nu mai zambesc, de ce ne-am obijnuit cu rutina? De ce nu ramanem mereu copii... sau de ce nu ne pastram sufletul asemenea unui pusti de 4 ani?